ELEMENTE DE ANALIZĂ FINANCIARĂ
Analiza financiară are rolul determinant în decizia de finanţare a unui proiect de investiţii. Noile afaceri sunt prin excelenţă investiţii cu un nivel ridicat de risc iar analiza financiară vine în sprijinul decidenţilor prin relevarea unor elemente argumentative care susţin decizia propusă.
Elementele pe care le regăsim în general în partea financiară a unui plan de afaceri sunt următoarele:
- PREVIZIUNEA COSTURILOR ŞI A VENITURILOR
- BILANŢUL ŞI BALANŢA
- CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
- FLUXUL DE NUMERAR
- PREVIZIUNEA COSTURILOR ŞI VENITURILOR
Previziunea costurilor şi a veniturilor evidenţiază elementele de plecare în analiza financiară. Costurile sunt detaliate pe categorii, în funcţie de momentul apariţiei lor, de ritmicitate şi de încadrarea lor contabilă.
Pentru previziunea costurilor este importantă împărţirea lor în costuri fixe şi costuri variabile. Costurile variabile sunt acele costuri care sunt direct legate de nivelul activităţii. De exemplu costurile variabile pentru realizarea unui produs vor fi date de materia primă inclusă, de forţa de muncă consumată, de consumurile de energie pentru prelucrare, depozitare şi transport. Costurile fixe sunt costuri care se repartizează la producţia fabricată sau la volumul vânzărilor pentru a se obţine o includere a lor în costul total unitar. Costurile fixe se înregistrează indiferent de nivelul activităţii, fiind generate de simpla existenţă a afacerii. Spre exemplu aici sunt incluse cheltuielile administrative, de întreţinere a spaţiilor şi dotărilor, cheltuielile cu taxe şi impozite (excepţie TVA-ul) etc. Pentru o mai uşoară înţelegere a situaţiilor prezentate pentru decidenţi se recomandă folosirea aceluiaşi interval de timp pentru raportarea costurilor.
O componentă cheie în prezentarea planului de afaceri o va reprezenta investiţia iniţială în dotări materiale şi tehnologice necesare demarării noii afaceri. Acestea vor fi detaliate pe componente şi pe perioade. Prin urmare, o împărţire de asemenea necesară este în cheltuieli iniţiale şi cheltuieli de exploatare sau curente.
Pentru toate cheltuielile prezentate se recomandă realizarea studierea ofertelor pieţei pentru determinarea preturilor reale la care vor putea fi cumpărate produsele sau serviciile necesare demarării şi ulterior derulării eficiente a activităţii noii afaceri. Prezentarea ca anexe la planul de afaceri a unor oferte concrete primite pentru bunurile sau serviciile necesare va fi bine apreciată. Lipsa lor poate conduce la dubii şi la cererea de justificări suplimentare sau chiar la respingerea planului.
Acordaţi o grijă deosebită respectării consecvente a descrierilor produselor şi serviciilor ce vor fi realizate şi livrate, a descrierilor tehnologiilor necesare pentru aceasta şi a modului de derulare a întregii afaceri pe care le-aţi prezentat în capitolele anterioare. Apariţia unor disonanţe din dorinţa de a prezenta nişte cifre care „să arate bine” poate conduce la respingerea proiectului. Capitolul de cheltuieli trebuie să fie construit pe baza detaliilor afacerii prezentate anterior.
Previziunea veniturilor este un punct extrem de sensibil pentru un plan de afaceri. El are la bază studiile de piaţă, adică analiza comportamentului clienţilor şi a concurenţilor, precum şi strategiile de răspuns la acestea propuse de noua afacere. Punctul de plecare sunt deci cele două capitole care cuprind elementele de marketing ale noii afaceri.
Riscurile care apar în previziunea veniturilor sunt legate de supraestimarea cererii şi mai ales de supraestimarea efectelor campaniilor de promovare care vor fi derulate. Eficienţa acestora poate fi greu demonstrabilă predictiv şi de aceea finanţatorii vor privi cu cel mai mare scepticism aceste date. Posibilităţile de anticipare a valorilor reale ale cererii fiind în general limitate, orice exemplu de date concrete care să delimiteze posibilităţile de manifestare a cererii vor fi apreciate, iar acestea trebuie să fie prezentate în capitolul dedicat strategiilor de marketing.
Aici vor fi regăsite doar trimiteri sau date preluate din capitolul respectiv, la care se vor adăuga componentele financiare
- BILANŢUL ŞI BALANŢA
Bilanţul este documentul oficial de gestiune al unei societăţi comerciale. El reflectă totalitatea mijloacelor economice de care aceasta dispune, sursele de acoperire a lor şi rezultatele financiare obţinute. Bilanţul se întocmeşte pe baza balanţei de verificare a conturilor sintetice19. Acesta se întocmeşte anual sau la jumătate de an.
Structura generală a unui bilanţ este cea din tabelul următor
| Activ = ce posedă firma | Pasiv = ce datorează firma |
| Clădiri, terenuri, echipamente, utilaje Stocuri de materiale, semifabricate, produse finite, obiecte de inventar Debitori (capitaluri acordate altora) Disponibil în cont Numerar în casierie | Capitalul proprietarilor Creditori (capitaluri obţinute de la alţii) Împrumuturi Profit / Pierdere (se trece la Activ) |
Pentru un plan de afaceri este necesară prezentarea unui bilanţ previzionat pe întreaga perioadă pe care se cere susţinerea financiară. De exemplu, dacă se cere un credit de la o bancă, trebuie realizat un buget previzionat până la finalizarea rambursării creditului.
Balanţa de verificare este realizată pentru a asigura simultaneitatea înregistrărilor în debitul şi creditul conturilor contabile. Ea are funcţia de control al exactităţii datelor înregistrate în conturi şi de grupare şi centralizare a datelor contabile. Ea poate avea una, două, trei sau chiar patru serii de egalităţi. Aceasta nu este cerută pe lângă bugetul previzionat, dar va fi cerută pe parcursul perioadei de rambursare a creditului. Dacă este o afacere care există deja balanţa va fi cerută pentru a certifica corectitudinea datelor din bilanţul pentru perioada anterioară de raportare.
Analiza bilanţului se face cu ajutorul unor indicatori economico-financiari specifici, cunoscuţi şi ca indicatori de bonitate.
Lichiditatea arată posibilitatea firmei de a-şi achita datoriile pe termen scurt. Ea se calculează ca raport între activele circulante şi datoriile pe termen scurt. Formula lichidităţii patrimoniale generale este:
Lp = Active circulante/Datorii pe termen scurt
O situaţie financiară sănătoasă este cea în care acest indicator este supraunitar. Există şi o variantă a lichidităţii care nu ia în considerare o componentă mai greu de „lichidat” şi anume stocurile, numită lichiditate intermediară (Li).
Solvabilitatea arată capacitatea firmei de a face faţă scadenţelor pe termen scurt. Solvabilitatea patrimonială (Sp) arată capacitatea de a face faţă obligaţiilor de plată din surse proprii şi se calculează astfel:
Sp = Capital propriu/Total pasiv
Într-o altă formă, solvabilitatea generală, denumită şi autonomie financiară se calculează ca :
Sg = Capital străin/Capital propriu
Rentabilitatea capitalului descrie capacitatea unei societăţi comerciale de a obţine un venit mai mare decât cheltuielile, cu alte cuvinte de a oferi o rentă proprietarului capitalului investit în acea afacere. Rentabilitatea este prin urmare un indicator cheie în mecanismele decizionale din economia de piaţă, fiind utilizată în orientarea utilizării resurselor materiale, umane şi financiare în investiţii20. Profitul este scopul final al acţiunii economice, mobilul principal al investirii capitalului, fiind criteriul principal de analiză al eficienţei economice. Maximizarea profitului constituie motivaţia agentului economic de a acţiona într-un anumit domeniu de activitate, deci este un criteriu de fundamentare a opţiunii sale privind orientarea capitalului şi structurarea producţiei. Rentabilitatea este definită sintetic ca fiind capacitatea unei afaceri de a realiza profit, necesar atât dezvoltării, cât şi remunerării capitalurilor.
Profitul stimulează eforturile agentului economic în vederea perfecţionării activităţii sale şi are o semnificaţie deosebită pentru societate în ansamblu. Konosuke Matshushita afirma că rolul profitului este de a indica beneficiul adus de o companie societăţii. El afirma că o companie care nu realizează profit nu merită să existe pentru că ea consumă în mod ineficient resursele societăţii producând o sărăcire a acesteia. Preluând această idee putem afirma că rolul social al unei companii este acela de a atrage şi folosi resursele disponibile pentru a realiza procese eficiente economic, contribuind la creşterea bunăstării generale.
Există mai mulţi indicatori ai rentabilităţii care pot fi utilizaţi într-un plan de afaceri pentru a demonstra capacitatea afacerii de a realiza profit.
Analiza ratei rentabilităţii financiare
Rata rentabilităţii financiare, cunoscută în practica internaţională sub denumirea de „return on equity” (ROE), permite aprecierea eficienţei investiţiilor de capital ale acţionarilor şi oportunitatea menţinerii acestora, calculându-se ca raport între rezultatul net al exerciţiului financiar (profit net) şi capitalul propriu21:
Rf = Pn / Kp*100
Această rată constituie un indicator relevant în aprecierea poziţiei afacerii pe piaţă. Ea arată valoarea cu care este remunerat pe o perioadă de timp o investiţie de 1 leu în capitalul companiei. O remunerare a capitalurilor investite superioară randamentelor oferite de pieţele financiare asigură un acces facil la resurse financiare datorită încrederii proprietarilor actuali de a reinvesti înîntreprindere şi a potenţialilor investitori – deţinători de resurse financiare disponibile pentru plasamente. În acest fel este ameliorată capacitatea de dezvoltare pe viitor a afacerii.
Se pot calcula de asemenea şi rentabilitatea capitalului social respectiv rentabilitatea capitalului total.
Analiza ratei rentabilităţii comerciale
Calitatea gestiunii unei afaceri este validată prin aprecierea produselor sale pe piaţă, situaţie evidenţiată prin cifra de afaceri. Raportul dintre rezultatul obţinut şi cifra de afaceri reprezintă rata rentabilităţii comerciale.
Rcr = Pn / CA*100
Această rată a rentabilităţii este mai frecvent folosită pentru afacerile din domeniul comerţului, întrucât ea arată care este profitul realizat la fiecare 1 leu marfă vândută. Mai este cunoscută şi sub denumirea de rentabilitatea cifrei de afaceri
- CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
Contul de profit şi pierdere sintetizează rezultatele obţinute de o companie într-o perioadă determinată, arătând şi repartizarea acestora în conformitate cu prevederile legale. În cadrul său sunt prezentate sintetic elementele de venituri şi cheltuieli, pentru a se ajunge la final la determinarea profitului.
Pentru a prezenta structura acestui raport, în caseta de pe pagina următoare este un exemplu de cont de profit şi perdere previzionat pentru o nouă afacere.
- FLUXUL DE NUMERAR
Cunoscut şi sub denumirea internaţională de cash-flow, fluxul de numerar are rolul de a arăta modul în care momentul înregistrării cheltuielilor şi al veniturilor influienţează rezultatele economice. Ideea acestui instrument a apărut din confruntarea cu situaţii în care toate datele economice arătau viabilitatea unei afaceri şi cu toate acestea ea părea în mijlocul unei crize financiare acute. Identificând printre cauze decalajul dintr momentul înregistrării unei cheltuieli si momentul încasării veniturilor necesare pentru acoperirea ei, a apărut ideea urmăririi circulaţiei banilor în afacere pentru a demonstra viabilitatea sa. Problema cea mai gravă care poate să apară este blocarea activităţilor afacerii din motivul lipsei de numerar. Chiar dacă această situaţie poate fi una temporară sau chiar întâmplătoare, ea poate să conducă la faliment.
Viziunea care trebuie înţeleasă bine de antreprenorii fără experienţă este aceea că numerarul disponibil nu este egal cu profitul. Numerarul este format din banii care circulă în mod ciclic într-o afacere. Sensul termenului include toate formele de bani, de la monedă şi bancnote până la banii înregistraţi electronic în conturi bancare. Iluzia succesului pe baza excesului temporar de numerar este una dintre greşelile tipice ale antreprenorilor începători.
Ţinerea sub control al programului încasărilor şi al plătilor viitoare este de importanţă vitală pentru succesul unei afaceri.
Întocmit, expert comunicare si informare
Otilia Panainte